Luptele dintre armata israeliană și gruparea Hamas au fost reluate în Fâșia Gaza, iar Iranul lansează, încă o dată, acuzații împotriva Statelor Unite ale Americii.
După ce Israelul a acuzat gruparea Hamas de „violarea” acordului, bombardamentele s-au făcut din nou auzite în Fâșia Gaza, iar Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că sunt mai pregătite ca niciodată să distrugă infrastructura teroristă.
Adversar declarat al Israelului, Iranul – privit ca un „partener” de nădejde al organizațiilor teroriste – a dat vina pe Israel și pe SUA pentru reluarea luptelor, transmițând că este vorba despre „o nouă rundă de crime”, cu sprijin american.
„După uciderea a peste 15.000 de palestinieni, criminalii sionişti au început o nouă rundă de crime sub sprijinul continuu al guvernului american”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, Nasser Kanani, într-o postare pe X, fostul Twitter.
Kanani a mai adăugat, citat de The Times of Israel, că „responsabilitatea politică și juridică pentru continuarea agresiunii și masacrului” revine Israelului, SUA și „câtorva guverne care susțin acest regim de apartheid”.
Generalul Charles Q. Brown, șeful Statului Major Interarme din Statele Unite, a declarat că decizia Washingtonului de a trimite un portavion în apropierea Israelului are rolul de a descuraja Iranul.
”Nu vrem ca Iranul să se implice. Manevrele noastre de consolidare a pozițiilor militare nu au doar rolul de a susține Israelul, ci și de a împiedica alte entități care ar putea decide să susțină organizația Hamas în acest conflict specific cu Israelul”, a declarat generalul Charles Q. Brown, citat de cotidianul Financial Times.
”Vrem să transmitem un mesaj destul de puternic. Nu vrem ca acest conflict să se extindă, iar Iranul trebuie să audă foarte clar acest mesaj”, a insistat șeful Statului Major Interarme din Statele Unite. (informații detaliate AICI)
Citește și: